ZALĂU

ZALĂU, REPERE ISTORICE


         Reşedinţă a judeţului Sălaj, oraşul Zalău este situat în partea de nord-vest a României, pe valea pârâului cu acelaşi nume, pârâu care izvorăşte de sub Meseş. Această localitate este considerată cel mai important centru urban în cadrul fâşiei de contact dintre Depresiunea Transilvaniei, Dealurile de Vest şi Câmpia de Vest, deoarece aici converg drumurile de legătură dintre unităţile mai sus amintite.

         Se poate afirma că Zalăul există, ca aşezare omenească, încă din jurul anului 900, dar prima atestare documentară este din 1200. După năvălirile tătăreşti şi pustiirea oraşului ( 1241), Zalăul intră, din anul 1246, în administrarea Episcopatului Catolic de la Oradea şi este menţinut sub această administraţie până în anul 1542, când intră în componenţa Principatului Transilvania.

         ,,Oraşul târg” de altădată a luat naştere ca punct vamal pe ,,drumul sării”, drum care făcea trecerea între Transilvania şi vestul Europei. Fiind aşezat la poalele Munţilor Meseş, în apropierea Porţii Meseşene, acest loc a fost unul dintre cele mai importante din zona de legătură a Transilvaniei cu Ungaria.

         Matei Corvin şi-a legat numele de istoria aşezării, când la 1 august 1473, a declarat localitatea „Oppidum Zilah”. O altă mare personalitate a istoriei noastre, Mihai Viteazul, după victoria de la Guruslău ( 3 august 1601) a trecut pe aici în drumul său spre martiriul de pe Câmpia Turzii.

         Într-o perioadă mai apropiată, în sec. al XIX-lea, Zalăul a devenit reşedinţa Comitatului Sălaj, înfiinţat de legea administrativă dată de Ministerul de Interne al Austro-Ungariei, din 11 august 1876. Comitatele Crasna şi Solnocul de Mijloc au fost desfiinţate şi, în locul lor, prin adăugarea a 27 de comune din comitatul Dăbâca şi a două din comitatul Cojocna, a luat fiinţă comitatul Sălaj.
După Marea Unire din 1918, Zalăul rămâne reşedinţă a judeţului cu toate că a avut o serioasă concurenţă din partea unor oraşe ca: Şimleu Silvaniei, Carei, Jibou.

         Din punct de vedere edilitar, se remarcă trei etape: prima coincide cu serbarea mileniului maghiar, între anii 1890-1900, când au fost construite mai multe edificii publice: Cazarma (terminată în 1871), Palatul Tribunalului (construit între anii 1890-1891), clădirea „Transilvania”, clădirea Prefecturii (sediul actual al Primăriei), Liceul „Wesselényi” şi Spitalul Judeţean. A doua etapă coincide cu perioada interbelică (1919-1940), când oraşul Zalău a înregistrat progrese importante sub toate aspectele. Primul edil-şef al oraşului Zalău, după 1918, a fost Iulian Domşa. În anul 1926, oraşul Zalău avea treizeci de străzi. Dintre acestea, şase erau principale, fiind pavate şi cu trotuare. Toate străzile principale porneau din Piaţa Mihai Viteazul, care era principala piaţă a Zalăului interbelic.

         Ca reşedinţă de judeţ, Zalăul interbelic avea următoarele oficii publice: Prefectura, Subprefectura, Pretura, Serviciul de Poduri şi Şosele, Administraţia Financiară, Percepţia de Stat, Tribunalul cu Parchetul, Judecătoria de Ocol, Revizoratul Şcolar, Consilieratul Agricol, Regiunea Agronomică, Ocolul Silvic, Primăria, Poliţia de Stat, Brigada de Siguranţă, Oficiul Sanitar Judeţean, Oficiul Veterinar Judeţean, Oficiul P.T.T. şi C.F.R., Cazarma, Compania de Jandarmi, Parohii (ortodoxă, greco-catolică, romano-catolică, reformată, ebraică). A treia etapă, cea comunistă ( 1945-1989), a fost o perioadă în care s-a construit mult, dar de o calitate inferioară şi cu costuri foarte mari. Din păcate, una dintre marile greşeli făcute în timpul regimului comunist a fost aceea a dărâmării centrului istoric al oraşului, în afară de câteva clădiri, care dădeau farmec oraşului interbelic de la poalele Meseşului.
         Începând cu anul 1989, oraşul se găseşte în plin proces de modernizare şi de reconstrucţie, în special pe orizontală, luând fiinţă întregi cartiere de case.

prof. Mariana Iuga
Poze realizate de catre Prof. Mirel MATYAS